Ghiciți cui îi e cel mai greu să se abțină de la a sparge tot bugetul în magazin. Ați ghicit, nouă! Nu de puține ori când sosesc discurile noi în magazin și începem despachetarea lor ajungem să re-jucăm scena din B.D. În Alertă, în care Trandafir împarte banii cu Patraulea, doar că noi ne împărțim plăci. Dacă mai sunt și puține (se mai întâmplă să nu primim cât cerem) e cu atât mai greu să ne abținem, ca să vi le dăm vouă. Luna asta a fost una destul de bogată în noutăți, ceea ce înseamnă că și noi ne-am întărit colecțiile personale. Vă prezentăm aici 3 din discurile pe care le-am dus acasă luna asta.
Animanz & Juanita Euka – Exotic Other
În digital digging, căci asta facem pentru voi în cataloagele distribuitorilor, câteodată îți asumi riscuri. Nu sunt așa de mari ca în digging-ul „offline” unde s-ar putea să ajungi acasă cu un disc pe care îl deschizi și apoi îl uiți în adâncurile rafturilor, dar tot timpul există riscul să rămâi cu ele pe „cap”! Unul din aceste titluri este și Exotic Other, un amalgam de piese energice, reinterpretări sucite în direcții corecte și mult „scandal” muzical. Cele mai notabile, în opinia noastră sunt Gypsy Woman, o variantă de funk energetic a legendarei piese house a Crystal Waters și Them Changes, o abordare a hit-ului jazzmanului Thundercat.
People Under The Stairs – „O.S.T.”
Știm că folosim des termenul, dar chiar ne străduim să săpăm pentru voi rarități și giuvaeruri muzicale. O.S.T. este cu adevărat una! Trupa, aflată în turneu în Europa anului 2001, și-a cheltuit aproape toți banii strânși din turneu și albumul precedent pe…. discuri (hehe!). Odată ajunși acasă în Los Angeles, încărcați de succesul turneului, dar încă desconsiderați de scena locală, se retrag în reședința de atunci al lui Thes One și încep să sampleze de pe proaspăta lor colecție de peste ocean. Rezultatul este albumul O.S.T., lansat cu laude în presă, spre deosebire de celelalte două albume precedente. Astăzi, la mai mult de 20 de ani de la lansare, albumul reprezintă un instantaneu veridic al hip-hop-ului tranzițional dintre anii ’90 și anii ’00. Piesele noastre preferate sunt Hang Loose (Sugár) și The Dig (D’Jhu).
Fugees – The Score
Sunt câteva albume care, dacă nu te-ai apucat la timp de colecționat și nu te dau banii afară din casă, putrezesc în diverse wishlisturi de pe discogs sau alte platforme. The Score e categoric unul dintre ele. Ultimul efort de grup al Wyclef Jean, Lauren Hill și Pras Michael rămâne o oprire obligatorie în parcursul istoriei hip-hopului. Unii din cei care citiți asta sigur mai țineți minte chefuri cu lumini stinse pe Killing me Softly sau Ready or Not, alții poate ați fost concepuți pe ea, cine știe? Cert este că suntem foarte bucuroși că ne și vă putem întregi colecțiile cu acest album!
Care sunt albumele voastre fără de care n-ați putea exista? Lăsați-ne un mesaj să știm și noi de ele. Ne găsiți, pe mail, pe facebook, pe instagram sau puteți completa direct wishlistul nostru!