Doamnelor, domnilor, cățeilor, pisicilor, canarilor, vă plac bașii? Cum să nu vă placă?
Ei, dacă vreți bași, dar nu vreți să vă ridicați de pe canapea neapărat, ascultați niște trip hop. Genul muzical definit prima dată prin 1994 în legătură cu un single al unuia din pionieri, Dj Shadow, combină perfect beat-urile din hip-hop cu bași adânci și melodii care „curg” ușor electronicm creând un sunet atmosferic inconfundabil.
Trip-hop-ul, la fel ca hip-hop-ul, este un gen muzical răsărit din comunități defavorizate, cum era la finalul aniilor ’80 Bristol, capitala indisputabilă a genului. Din acest oraș muncitoresc răsar adevărații pionieri ai genului, cum ar fi Massive Attack, Tricky sau Portishead. Dj Shadow, la un ocean distanță însă, a simțit-o pregătindu-și albumul de debut și magnum opusul (de până acum), Endtroducing…
Vă invităm să-i descoperiți și pe cei de la Archive, în speță albumul Londinum, care conform acestui autor (Sugár) este poate cel mai subapreciat album al genului.
Tu ce trip-hop ești azi?