Acum 5 ani, într-o vară mai puțin toridă, ne deschideam porțile plini de vise și de anxietate. Încerc acum să fac o retrospectivă a acestor ani în care ne-am cunoscut și ne-ați fost alături. Nu a fost tot timpul ușor, piața de muzică în format fizic e încă una foarte fragilă în țara noastră, sunt sigur că am făcut și multe greșeli, dar iată-ne ajunși la prima ”bornă” a unei aventuri, cea de 5 ani!

Am început fără studii de piață sau planuri de business, eram un visător care s-a reîntâlnit dintr-o coincidență cu un prieten din facultate (D’Jhu), care s-a dovedit a fi la fel de visător ca mine! La început, magazinul era o expunere directă a sufletelor noastre, ce ne era în ureche a fost și-n rafturi, un pariu cu orașul și comunitatea. Un an mai târziu, am deschis și acest site de pe care citiți acum acest articol și am început să ne infiltrăm în viața muzicală a orașului și să servim și dincolo de granițele orașului. Am învățat să mergem la târguri să ne facem auziți și să organizăm la rândul nostru târguri și întâlniri cu alte magazine pe care noi le considerăm relevante. Am organizat și evenimente care au eșuat, așa-i în tenis, vorba actorului, și am învățat și din asta.

Nu vă ascund că au fost trimestre sau finaluri de ani în care ne gândeam că e mai simplu să punem lacăt, dar de fiecare dată a adiat un vânt care ne-a ținut pe linia de plutire. Patru ani și ceva mai târziu ne-a venit idea de vă pune la dispoziție cataloagele din care comandăm, ca să vă fie mai ușor să găsiți ceea ce vă doriți.

Acesta este un experiment care încă rezistă și vă mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi în el și aveți răbdare cu noi să-l calibrăm. Scopul nostru este în continuare același: să aducem muzica mai aproape de voi, la prețuri accesibile, într-un mod etic. Să trăim mult și bine alături de voi! Pentru a fi o adevărată sărbătoare, promoția noastră de 3 discuri la preț de 2 continuă și săptămâna asta până pe 7 iulie inclusiv!

Vă mulțumesc Sugár și D’Jhu!